Robert Negoiță: Nici Guvernul, nici Parlamentul nu au autorizații de la ISU

Robert Negoiță: Nici Guvernul, nici Parlamentul nu au autorizații de la ISU
Publicat: 08/11/2016, 15:06
Actualizat: 28/02/2017, 18:58

Edilul Sectorului 3 al Capitalei a explicat că procedurile de autorizare a școlilor sunt demarate, dar e un proces de durată fiindcă sunt situații în care apar blocaje birocratice.

,,Suntem în procedură, dar ISU București nu face față la solicitările noastre și la toată documentația. E un proces de durată , pe care trebuie să îl parcurgem cât mai repede, dar trebuie și din partea Guvernului și din partea normativului să existe disponibilitatea de flexibilitate, pentru că dacă respectăm legea așa cum e ea acum, atât de restrictivă, nu mai avem unde depune pentru că și ISU se închide. Ca să nu mai vorbim de Guvern. Dar spitalele sunt autorizate? Parlamentul, Guvernul sunt neautorizate deopotrivă. Oare nu e o problemă și pe normativ? Haideți să vedem puțin mai mult realism. Avem situații în care școli, spitale sunt în clădiri de patrimoniu, unde nu poți să vii să pui scară de incendiu. Pe de-o parte ISU vine și spune că fără scară nu te avizez, pe de altă parte comisia de la monumente spune că e imposibil să pun scară și am intrat într-un blocaj. Deci, trebuie să ne așezăm realist la masă și să vedem ce putem să facem, cum putem să facem, astfel încât să diminuăm riscul de accidente, cum a fost cel de la Colectiv”, a declarat Negoiță.

Potrivit ISU București-Ilfov, Parlamentul nu poate obține aviz pentru că această clădire este neterminată, iar sediul Guvernului nu este supus autorizării Inspectoratului.

„Parlamentul nu are autorizație ISU deoarece nu s-a făcut recepția clădirii. Aceasta este neterminată, iar autorizația se eliberează în momentul în care se face recepția clădirii. Deoarece sediul Guvernului e construit anterior de 1992, când a fost emisă Hotărârea 51, primul act normativ ce impune autorizarea pentru prevenirea și stingerea incendiilor, care acum se numește autorizație de securitate la incendiu, nu se supune autorizării. Ateneul Român, de exemplu, care e o construcție din anul 1888, nu este necesar să dețină autorizație ISU. În Hotărârea de Guvern 571 din 2016, este reiterat că nu se supunautorizării și avizării privind securitatea la incendiu lucrările de construcții de la obiective cu caracter militar și cele cuprinse în programele de investiții și reparații ale MApN, MAI, SRI, Ministerul Justiției, STS, SPP, indiferent de destinație”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.

Peste jumătate din barurile, restaurantele, sălile de cinema sau mall-urile închise după ce, în urma tragediei din Colectiv, verificările au arătat încălcări grave ale regulilor de securitate de incendiu, au fost redeschise în ultimul an, potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Din 4 noiembrie 2015 și până în 30 septembrie 2016, la nivel național, au fost făcute peste 15.000 de controale de prevenire, îndrumare sau verificare, unele planificate altele inopinante, se arată în datele transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) la solicitarea agenției de presă MEDIAFAX. Data de 4 noiembrie este data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr.915/2015, prin care au fost stabilite noile criterii pentru oprirea activității în caz de încălcări grave ale securității la incendiu. Verificările au vizat mall-uri, săli de cinematograf ori spectacol, cluburi, baruri și discoteci, fiind făcute în special pe timpul nopții, a sfârșiturilor de săptămână sau de sărbători legale. Neregulile constatate au fost de ordinul miilor, fiind aplicate peste 11.000 de amenzi.

„În perioada de referință, în urma acțiunilor derulate în teren, inclusiv pe timpul nopții, a sfârșiturilor de săptămână sau a sărbătorilor legale, inspectorii de prevenire au aplicat, în urma deficiențelor constatate, peste 11.000 amenzi, în cuantum total de 52.044.893 lei”, se arată în informarea remisă agenției MEDIAFAX.

În 103 situații, pompierii au luat măsura închiderii după ce s-au găsit încălcări grave ale regulilor de securitate la incendiu. Căi insuficiente de evacuare ori nemarcate, neîntreținerea ori inexistența mijloacelor de primă intervenție sau un număr mult mai mare de clienți față de cel prevăzut în autorizație – sunt doar câteva dintre motivele măsurilor de oprire a activității.

„Cei mai mulți operatori economici pentru care a fost dispusă această măsură se regăsesc în județele Teleorman (30), Giurgiu (12), Suceava (10), Olt, Hunedoara și Arad (7). Ca urmare a intrării în legalitate, peste 50% dintre obiectivele pentru care a fost necesară oprirea funcționării, au fost redeschise”, mai comunică IGSU.

Oficialii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență susțin că, după intensificarea controalelor, au fost numeroși patroni de cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinema și mall-uri care au sistat activitatea din propria ințiativă.

„În această situație au fost identificați 305 operatori economici de către inspectorii de prevenire, pe timpul derulării acțiunilor în teren, fiind imposibilă verificarea acestora. Cu toate acestea, s-a revenit de mai multe ori în locațiile respective, astfel încât, în perioada supusă atenției, au fost verificate 174 obiective (57% din totalul acestora)”, mai informează reprezentanții Inspectoratului.

În primele zile după incendiul de la Colectiv, aproape toate localurile din București au fost închise din inițiativa patronilor, care fie au vrut să solidarizeze cu victimele, fie au vrut să remedieze diferite nereguli.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu